XXIV

   Nu vreau sa ma mai joc cu timpul, dar se joaca el cu mine. Cu un ultim efort il opresc pentru ultima data sa-i soptesc ceva ce numai noi doi stim. Vreau sa il fac sa se simta in pericol. Amendez melcii  pentru depasirea vitezei  legale. Realitatea ejaculeaja ironie. Ard dorinte pentru a o face mai suportabila.
  Chipuri patibulare, ochi mohorati, guri vulgare, vorbire agramata ...vreau ca toate sa dispara. Vreau sa vad totul alb-negru...nu-mi meritati culorile. Disec carotida lucrurilor ce ma inconjoara, de sus in jos, incet...vreau sa absorb tot mecanismul prin care uratul se scurge incet in pamant. Apoi, vreau sa vad cum pamantul, saturat, il scuipa inapoi afara, incapabil sa duca la bun sfarsit procesul de digerare.
  Vreau sa reneg existenta individului maturizat precoce pentru a i se distruge cat mai repede inocenta. Ma simt lipsit de empatie asa ca imi golesc corpul de acid lactic si fug cat mai departe de tot. Ma opresc intre secunde  incercand sa-mi procur cat mai multa libertate. Scutur ceasul sa-si reia tic-tacul si vin sa vad cat de bine stiti sa va ascundeti imaginea oribila a sufletului.